">
O Fetească Neagră intensă, explozivă, specifică terroir-ului din Aliman. Diferită de orice altă Fetească Neară ai încerca, acest vin demonstrează ceea ce pot face soarele dobrogean și măiestria vinificatorilor noștri din acest soi autohton cu care ne mândrim atât de mult.
Vizual:
Roșu rubiniu cu reflexe cărămizii
Olfactiv:
În nas predomină notele de vișine și cireșe supracoapte, vanilie și notele discrete de condimente.
Gustativ:
Gustul este exploziv, întâlnind note de vișine, prune uscate, scorțișoară și anason stelat. Finalul este lung și intens.
Asocieri Culinare:
Preparate tradiționale românești, preparate pe bază de rață, miel, chiar și porc, gătit lent cu condimente.
Vinificație:
Strugurii au fost culeși manual, iar fermentarea a avut loc în tancuri de inox speciale pentru fermentarea și macerarea vinurilor roșii, tancuri de ultimă generație prevazute cu pompe automate de recirculare a lichidului, precum și în tancuri rotative (de tip ROTO), unde are loc o macerare mai intensă. S-a aplicat metoda "macerării la rece" timp de 5-8 zile, după care fermentarea a avut loc la temperatura de 24-25℃, timp de 8-10 zile. Ulterior, vinul a fost maturat în barrique-uri din stejar franțuzesc timp de 16 luni.